Cum să-ţi alegi corect profesia?

În viaţa unui om sunt mai multe perioade. Trei dintre ele sunt:

Şcoala, Universitatea,  şi apoi serviciu.

Atunci cînd eşti elev te implici în diferite activităţi, sport, diferite cluburi, obiecte diferite de cultură generală la şcoală. Aprope nici o grijă pentru banii personali, la moment părinţii au grijă de asta, poate nu pentru toţi, unii poate lucrează deja pe la această vîrstă, vine ultimul an de liceu, vine examenul de bacalaoreat, şi pe lîngă stresul examenelor apare aşa o întrebare destul de serioasă,

Ce fac după ce termin şcoala?

Unde merg?

O parte din vară trece, nimereşti la universitate.

Multe activităţi, implicări, multă energie, timp pentru relaţii cu prietenii, o întreagă bucurie. Însă 3-4 ani de universitate trec, te apropii de examenele de stat şi te întrebi:

Ce fac după asta?

După asta nimereşti la un anumit serviciu. Serviciul care îl ai în cele din urmă începe să-ţi ia cea mai mare parte a zilei. Dacă îl alegi bine, atunci vei avea şi bucurie şi satisfacţie din ceea ce vei face. Dacă va fi o alegere nepotrivită, atunci profesia aleasă te va plictisi pe tine,  şi-i va plictisi şi pe cei din jurul tău.

De aceea răspunsul la întrebarea: Cum să alegi corect profesia? e important să-l găseşti cît mai curînd.

Ce profesii pot să existe:

Profesii: Profesor, Programator, jurnalist, director, manager, arhitect, croitor, frizer, vînzător, sculptor, sportiv, inginer, militar, poliţist, medic, farmacist, consultant, businesman, bibliotecar, politician, misionar, păstor, designer, fotograf, actor…

De ce e important să înveţi o profesie?

  1. Profesia îţi permite realizarea visurilor.
  2. Profesia permite implicarea în societate, suntem fiinţe sociale şi avem nevoie să fim implicaţi în societate.
  3. Profesia iţi permite să te întreţii financiar pe tine, familia ta şi să ajuţi şi pe alţii.

5 principii despre cum să alegi corect profesia:

Pentru a ajunge la o anumită înălţime sau succes în viaţă ai nevoie de anumite principii.

Principiul I

Alege profesia potrivit cu abilităţile şi capacităţile tale.

Dumnezeu dă la toţi talente şi daruri, nouă ne place să facem lucrurile cu care am fost înzestraţi, şi deobicei se primesc să le facem. Şi e un mare chin cînd încerci să te impui să faci un lucru cu care nu eşti înzestrat, să faci ceea ce nu ţine de tine.

Dacă Dumnezeu dă un anumit talent atunci El va da şi oportunităţi ca să dezvolţi acest talent şi să şi slujeşti cu el altora.

Odată ce identifici talentul sau darul, e raţional să investeşti în el timp, efort, bani.

Cum crezi care sunt abilităţile şi capacităţile tele cele mai evidente?

Ce ţi se primeşte să faci uşor ?

Cît de mult investeşti  în aceste capacităţi la moment ?

Principiul II

Alege profesia care va aduce bucurie ţie şi altora.

Cel mai bine cînd faci ceva e să ai şi bucurie din ce faci, de obicei cînd faci ceva care e al tău atunci primeşti cea mai mare bucurie. Atunci în fiecare zi mergi la serviciu cu o satisfacţie interioră deoarece faci ceea ce-ţi place. Sau mergi la universitate şi eşti pur şi simplu bucuros din cauza că ai ales ceea ce-ţi place. Cînd tu singur eşti entuziasmat de ceea ce faci atunci acest entuziasm se transmite şi celor din jur. Oamenii beneficiază mult mai mult de la serviciul unui om care face cu bucurie acel serviciu decît de la cineva care face ceva fără bucurie ? Aduţi aminte de cazuri cînd ai dat fie peste taxatori sau vînzători sau agenţi publicitari, pe care îi vedeai că ei fac lucrul lor cu bucurie, parcă eşti mai bine dispus după ce dai peste aşa oameni, şi de oameni care fac ceva fără bucurie…

E important să identifici ceea ce îţi place încă din anii adolescenţii. De obicei puţine persoane care încă mai sunt în anii de şcoală ştiu precis ce profesie vor alege, însă atunci cînd identifici ce îţi place, la ce te pricepi cel mai bine, ce obiecte îţi plac cel mai mult începi să înţelegi cam unde ar trebui să investeşti timpul şi efortul tău. Mai pe e mult mai uşor să alegi facultatea la care vei merge, pe urmă profesia care se va potrivi cel mai bine cu specialitatea care ai învăţat-o.

Ce activităţi îţi aduc cea mai mare bucurie ?

Ce obiecte la şcoală îţi place să le înveţi?

Este ceea ce faci ceea la ce ai visat dintotdeauna sau, primeşti bucurie din ceea ce faci ?

Principiul III

Alege profesia care va împlini o nevoie a societăţii.

Dacă abia termini universitatea şi nu ştii ce să alegi, priveşte la oamenii din jur şi gîndeşte-te ce nevoi aşa şi nu sunt împlinite la nivel înalt. Nevoia care te va afecta cel mai mult, posibil va fi ceea ce se va potrivi cel mai mult pentru profesia ta.

Poate vezi nevoia de a investi serios în educaţia tinerilor, cea mai potrivită profesie, e profesia de profesor în aşa caz,

poate vezi nevoia de a investi în sănătatea oamenilor, respectiv profesia va fi legată de medicină,

poate de mult te chinuie felul cum merge mass media la noi în ţară, atunci sfera profesiei tale va fi jurnalismul…

O altă nevoie a societăţii nu este doar pur şi simplu profesia ci şi caracterul celui care este implicat în această profesie. Toţi noi vrem ca unde nu ne-am duce să se poarte amabil şi frumos cu noi.

Proverbe 11:11 Cetatea se înalţă prin binecuvântarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi.

Societatea este binecuvîntată prin oameni fără prihană, prin oameni cu un caracter bun.

Caută să zideşti şi un caracter frumos. Anume caracterul omului face profesia folositoare.

Care nevoi ale societăţii le observi cel mai mult?

Cum ai vrea să te implici în împlinirea acestor nevoi?

Principiul IV

Alege profesia care nu te va împiedica să zideşti o relaţie frumoasă cu Dumnezeu.

–         Orice lucru care înlocuieşte relaţia cu Dumnezeu este o problemă. Nimic nu trebuie să înlocuiască relaţia cu Dumnezeu.

–         În cartea Proverbe este un personaj pe care îl chema Augur. El a făcut următoarea rugăciune lui Dumnezeu:

Proverbe 30 :7 Două lucruri Îţi cer; nu mi le opri, înainte de moarte!

8Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie.

9Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine, şi să zic: “Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert Numele Dumnezeului Meu.

Augur se ruga ca mai întîi să aibă un caracter frumos şi cinstit, apoi el s-a rugat ca Dumnezeu să aibă grijă de partea lui materială ca ea să nu-i încurce relaţiei lui cu Dumnezeu. El se ruga să aibă atît încît să fie de ajuns, ca nici să nu se îngîmfe de bogăţie şi nici să nu cîrtească de sărăcie. Pentru oamenii care relaţia cu Dumnezeu nu e prioritate, şi sărăcia şi bogăţia e o problemă.

De multe ori serviciu aduce îngrijorare. Este viaţa de student care nu e chiar aşa plin de griji, cele mai mari grijuri şi stres sunt de două ori pe an, la sesiunea de iarnă şi la sesiunea de vară. Însă atunci cînd începi un serviciu, stres şi griji poti avea aproapr în înfiecare zi.

Matei 6:33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

Nu permite ca ceva să-ţi afecteze relaţia cu Dumnezeu, nu te lăsa controlat de profesie.

Nu ştiu cum e cînd deja ai mulţi ani ca experienţă de lucrător însă ştiu că în primii ani de serviciu este o ispită foartre puternică să te laşi furat de serviciu, la un momemt dat ceva nu începe să se primească, sau nu ştii ce să faci într-o anumită situaţie, cu colegii nu te înţelegi, sau nu faci faţă la cerinţele puse de şefii tăi, şi începi să întri într-o îngrijorare totală cu care te culci seara şi te scoli dimineaţa.

Şi aici e important să nu uiţi, Cine e prioritatea nr.1 în viaţa ta.

Noi avem un caracter care se dezvoltă în dependenţă cu cine suntem în relaţii mai apropiate : dacă suntem mai aproape de Dumnezeu atunci se va dezvolta un caracter ca a lui Isus şi se va manifesta aşa cum Isus s-ar manifesta, cînd eşti într-o relaţie mai aproape cu lumea, se va dezvolta un caracter lumesc, plini de griji, materializm, frustrări şi compromisuri.

Întrebare de meditare : Pe ce loc se află profesia şi pe ce loc se află relaţia cu Dumnezeu la moment?

Principiul V

Roagă-te pentru viitoarea ta profesie.

Filipeni 4:6 Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.

7Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.

Cel care dă cel mai bun ajutor în alegerea viitoarei profesii este Dumnezeu, din cauza că El ştie cum te-a creat, ce vocaţii ţi-a dat, El ştie ceea ce îţi place cel mai mult, şi ceea ce vrea Dumnezeu pentru tine , e chiar cel mai bun lucru, pe care în adîncul inimii îl doreşti şi tu.

Cel care dă cel mai bun sfat cum să te descurci cu seviciul la care deja eşti angajat, tot Dumnezeu este, din cauza că El ştie cel mai bine prin ce treci, de ce eşti ispitit, la ce te pricepi foarte bine, în ce mai ai nevoie de crescut.

Alege să petreci timp cu El vorbind despre activităţile tale, cere de la El linişte atunci cînd eşti înconjurat de o mulţime de probleme, şi atunci cînd eşti pe deplin satisfăcut de ceea ce faci, adu-ţi aminte că Dumnezeu a organizat totul în aşa mod ca tu să primeşti această satisfacţie, El e cel care dă sănătatea pentru a trăi şi abilităţi şi putere de a lucra, înţelepciune de a administra corect lucrurile.

Posted on 15 May 2010, in Predici and tagged . Bookmark the permalink. 1 Comment.

  1. Sunt in totalitate de acord cu cele scrise mai sus. In ziua de azi omul se orienteaza mai mult dupa profesiile de fala, care este cea mai prestigioasa si la moda profesie, iar intr-un final raminem dezamagiti. Insa cel mai important ramine a fi credinta in Dumnezeu, El trebuie sa fie centrul existentei noastre si atunci totul se va aranja de la sine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: