Matematica ascultarii. Partea 3

4 iulie 2010

Pasajul Biblic: Iacov 1:19-27

Ideea: Pentru a avea succes în activitatea ta, e nevoie să aplici ceea ce înveţi, altfel rămîi numai cu informaţii.

Introducere:

Acest mesaj  l-am numit – „Matematica scultării”. Nu va fi o lecţie de matematică lungă – vom scoate doar două formule,  scăderea şi adunarea.

Scăderea: Ascultarea – aplicare =autoînşelare.

Adunarea: Ascultare + aplicare=Fericire în ceea ce faci.

Pentru a deveni ascultători eficienţi, noi avem nevoie de o platformă:

O platformă compusă din trei calităţi importante:

Pentru a asculta eficient, avem nevoie de o platformă potrivită:

Iacov 1

19. Stiti bine lucrul acesta, preaiubitii mei frati! Orice om sa fie grabnic la ascultare, incet la vorbire, zabavnic la manie;

1) Grabnic la ascultare

2) Încet la vorbire

3) Zăbavnic la mînie.

1)      Grabnic la ascultare – Să fii atent la ceea ce se vorbeşte

  1. Să fii atent la sfaturi şi critici constructive
  2. Să fii atent la oamenii care te înconjoară, ce vorbesc ei, ce simt ei, din ce cauză se poartă într-un fel sau altul.
  3. Să fii atent la ce vorbeşte Cuvîntul lui Dumnezeu.

2) Încet la vorbire

  1. Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, spune un verset
  2. Cînd nu eşti încet la vorbire, nu mai auzi ceea ce e important să auzi.

Ilustraţie – cineva la radiou a spus că – femeile pot să asculte şi să vorbească în acelaşi timp. Pe cînd bărbaţii sau ascultă sau vorbesc, de aceea dacă vrei să fii sigur că un bărbat a auzit ceea ce ai spus, trebuie să fii sigur că el a ascultat cînd ai vorbit.

  1. Multe conflicte apar din cauza că oamenii nu se grăbesc să asculte ci se grăbesc să vorbească
  2. Multe conflicte nu se rezolvă din cauza că nu ne ascultăm unul pe altul pînă la urmă.

3) Zăbavnic la mînie

  1. Mînia apare de obicei cînd nu eşti deacord cu ceva, sau cînd cineva te răneşte cumva. Spre exemplu cînd cineva îţi răneşte orgoliul, nu mai asculţi ceea ce el vorbeşte, ci eşti concentrat la cum ai putea să-l prinzi la cuvînt şi să i-o răspunzi aşa că să se simtă şi el cu orgoliul rănit.

Pe cine noi ne mîniem? De ce ne mîniem?

Mai întîi de toate vreau să spun că nu toate mîniile sunt rele din contextul Bibliei.

Isus s-a mîniat – dar El niciodată nu a păcătuit. Este o anumită mînie, cînd eşti supărat pe păcatul omenirii, şi te cuprinde o compasiune pentru oamenii care sunt sub povara păcatului.

Mînia despre care vorbeşte Iacov este o mînie care începe din egoizm şi răutate.

Voi aduce cîteva exemple:

Ne mîniem de multe ori pe oameni cînd ei ne spun adevăruri care dor:

–         Vrea cineva să ne dea un sfat bun, şi spune – „ar fi bine să fii mai reţinut următoarea dată, prea mutlă vorbă sărăcia omului.” Sau îţi spune cineva – „lucrul pe care îl faci, nu e bun”,

–         Şi din cauza că suntem oameni ne supărăm, ne-ar plăcea să auzim numai laude la adresa noastră, dar de multe ori mai auzim şi sfaturi cum să îndreptăm anumite lucruri mai neplăcute. În aşa cazuri începem să ne apărăm – „de ce îmi vorbeşti mie de aceste lucruri, uite toţi sunt aşa şi toţi fac la fel”, sau „de ce îmi spui mie – uită-te mai înîi la tine”.

–         Am observat o regulă a contrărilor – de obicei fiecare tinde să rămînă pe poziţia lui, şi nu din cauza că cineva nu a convins pe altcineva ci din cauza că e neplăcut să arăţi ca un învins.

Ne mîniem de multe ori pe Dumnezeu:

–         nu a răspuns la o rugăciune

–         Nu ne-a îndeplinit o dorinţă

–         Nu ne-a făcut perfecţi ca să putem să la facem pe toate şi să nu greşim niciodată.

–         Ne mîniem pe Dumnezeu cînd permite încercări în viaţa noastră. Şi încercările au ca scop să ne maturizeze, să ne crească. Atunci cînd trecem prin încercări Dumnezeu vrea să ne înveţe un adevăr.

–         Dar din cauza emoţiilor, nemulţumirii, supărării nu mai auzi ceea ce Dumnezeu vorbeşte, şi rugăciunile cu care vii la Dumnezeu se transformă în plîngeri şi cîritri. Nu mai eşti atent la ascultare în aşa cazuri, şi nici reţinut la vorbire.

Aşa este natura noastră omenească.

Iacov spune că aceasta nu este o platformă bună pentru a fi un ascultător eficient:

Mînia omului: O platformă greşită!

20. caci mania omului nu lucreaza neprihanirea lui Dumnezeu.

Atunci cînd eşti mîniat nu mai auzi pe Dumnezeu.

Soluţia:

21. De aceea lepadati orice necuratie si orice revarsare de rautate, si primiti cu blandete Cuvantul sadit in voi, care va poate mantui sufletele.

Ilustraţie: Atunci cînd eşti într-o gloată mare de oameni în care toţi vorbesc tare şi tu împreună cu ei, şi sună un prieten, ai trei variante 1) să nu răspunzi deloc, 2) Să răspunzi acolo unde eşti, numai că nu-l vei auzi normal, şi nu vei înţelege ce vrea să spună şi 3) să ieşi din acea încăpere.

Ilustraţie: Dacă eşti cu căşti în urechi şi conversezi cu cineva, va fi o conversaţie mai dificilă din cauza că nu vei fi atent la ce se vorbeşte. E nevoie de a scoate căştile din urechi.

Pentru a înţelege Cuvîntul ce vrea Dumnezeu să-L spună, fie prin unii oameni, fie prin anumite situaţii, e nevoie să faci două lucruri:

1) să renunţi la gînduri şi intenţii rele (orice necuratie si orice revarsare de rautate).

2) să fii atent la ce Dumnezeu vorbeşte.

Iată aceasta este deja o platformă bună pentru ascultare:

22. Fiti implinitori ai Cuvantului, nu numai ascultatori, inselandu-va singuri.

Ascultarea(auzire) – aplicare =autoînşelare

În ce noi ne înşelăm?

Atunci cînd asculţi ceva, citeşti ceva bun, începi să te gîndeşti.

Ai aflat ceva bun, fie o predică despre relaţii, despre creştere, şi înţelegi care e soluţia, dar nu aplici cînd nimereşti în situaţii concrete. Observi că problema nu se observă şi apare o contradicţie interioară. „Parcă ştiu ce trebuie de făcut, de ce nimic nu s-a primit”, un răspuns este – a fost scăpată aplicarea.

Atunci cînd cunoşti ceva, apare aşa un gînd că odată ce ştii, automat şi posezi asta, automat faci asta, şi aici este autoînşelarea. În realitate aplicarea lipseşte.

Iacov dă un exemplu:

23. Caci, daca asculta cineva Cuvantul, si nu-l implineste cu fapta, seamana cu un om care isi priveste fata fireasca intr-o oglinda,

24. si, dupa ce s-a privit, pleaca si uita indata cum era.

Ilustraţie: Howard Hendrics, autorul cărţii trăind după cuvîtn – a ilustrat acest verset în felul următor:

“Te trezeşti dimineaţa, mergi să te priveşti în oglindă şi te gîndeşti, arăt cam neîngrijit, cred că ar trebui să mă bărberesc. Te întorci de la oglindă şi uiţi de intenţia bună pe care ai avut-o. Pleci la serviciu şi acolo şeful se apropie şi-ţi spune. Hei Ion, nu-ţi pare că ar fi bine să te bărbereşti, te rog să fii mai îngrijit altfel se va pune sub semnul întrebării timpul cît vei mai lucra aici.

A privi în oglinda lui Dumnezeu. Este ca o autoexaminare a comportamentului, deprinderilor. Şi e un obicei bun să stai cîte odată cu o foaie sau o agendă în faţă şi să începi să scrii:

– Ce lucruri trebuie nu sunt chiar bune în viaţa mea – (amînarea, bîrfa, frica, deprinderi diferite etc…)

– Ce lucruri trebuie să schimb – să încep să fiu mai reţinut la vorbire, să învăţ să-mi cer iertare etc…

– Ce paşi trebuie să fac…

etc.

Şi sunt intenţii bune. Însă nimic nu se schimbă dacă închizi acea agendă şi uiţi ce ai scris acolo.

Gînduri bune pe foaie şi atît.

Ce e de făcut?

Să schimbi formula, adică să adaugi aplicare.

Ascultare + aplicare=Fericire în ceea ce faci.

Şi ce să faci dacă nu se primeşte????????

Un răspuns simplu: PERSEVERENŢA

25. Dar cine

– isi va adanci privirile in legea desavarsita, care este legea slobozeniei,

– si va starui in ea, nu ca un ascultator uituc, ci ca un implinitor cu fapta,

va fi fericit in lucrarea lui.

Legea desăvîrşită a lui Dumnezeu – legea slobozeniei. Cuvîntul Lege – imprimă în gîndire un set de reguli ce trebuiesc făcute.

Cuvîntul slobozenie – libertate – imprimă în gîndire, să faci ceea ce vrei.

Ilustraţie:

E ca şi cum ai călători printr-un pustiu, ai o libertate totală, poţi să mergi în orişicare diercţie nu ai dori, nu eşti limitat de nimeni şi de nimic. Însă cu toată libertatea asta, nu ai o direcţie concretă, nu ştii unde să mergi ca să ajungi acolo unde trebuie. În cele din urmă faci cercuri, te mişti dintr-o parte în alta.

Pe cînd legea libertăţii lui Dumnezeu aşi asemăna-o cu un drum drum (High way), unde poţi să mergi cu o viteză peste 100 de km-h. Şi pe dreapta şi pe stîngă sunt semne pe care este scris ce oraş şi în ce parte se află. Pe şosea sunt linii albe care te ajută să tai calea celorlalţi. Ştii unde mergi, şi mergi drept spre destinaţia care o ai, eşti liber să mergi rapid în direcţia de care ai nevoie.

E nevoie de o apropiere mai multă de Dumnezeu, o căutare mai intensivă şi mai atentă a voii Lui.

Este nevoie de perseverenţă. Fiecare din noi avem deprinderi cu care luptăm cu anii, şi de multe ori nu vedem rezultate.

E nevoie de perseverenţă, nu s-a primit acuma, mai încerc odată.

Creşterea înceteză nu acolo unde ai căzut următoarea dată ci acolo unde te-ai oprit.

E foarte interesant în epistola lui Iacov, el scrie mai întîi un pic de explicaţie a cine e Dumnezeu, cine suntem noi, şi cum trebuie să ne comportăm noi, cum să punem în practică credinţa noastră.

Exemplu:  la începutul capitolului 1, Iacov a scris – să ne bucurăm în încercări, deoarece încercările ne ajută să creştem în credinţă, în relaţia cu Dumnezeu, să ajungem cu un caracter întreg, şi mai jos dă un exemplu concret: SĂRĂCIA ŞI BOGĂŢIA. Şi spune – cei săraci să se concentreze la înălţarea lui din punct de vedere spiritual, iar bogaţii să se concentreze la smerenie, să recunoască faptul că ceea ce are vine de la Dumnezeu. Şi unii şi alţii să se concentreze la Dumnezeu în încercările lor, nu la lucrurile materiale.

Aici din nou, Iacov a explicat un lucru, şi anume: e bine să fii reţinut la vorbire şi atent la ascultare. Şi ceea ce ai înţeles că trebuie de făcut, să nu laşi într-o parte ci să faci.

Şi exemplul concret:

26 Daca crede cineva ca este religios, si nu-si infraneaza limba, ci isi inseala inima, religia unui astfel de om este zadarnica.

El arată o contradicţie: religiozitatea nu se combină cu explozii de vorbe agresive sau pur şi simplu multă vorbărie. Ci iată ce este scris mai departe:

27 Religia curata si neintinata, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor, si sa ne pazim neintinati de lume.

Religiunea curată e să fii atent la nevoile celor care sunt în nevoie:

Şi a doua: Noi înşine să ne păzim neîntinaţi de lume.

Concluzii:

  • E importantă atitudinea cu care începi;
  • E important să pui în acţiune gîndurile bune, venite de la Dumnezeu!
  • Posted on 4 July 2010, in Predici. Bookmark the permalink. Leave a comment.

    Leave a Reply

    Fill in your details below or click an icon to log in:

    WordPress.com Logo

    You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

    Twitter picture

    You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

    Facebook photo

    You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

    Google+ photo

    You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

    Connecting to %s

    %d bloggers like this: