Credinţa care acţionează. Partea 5

18.07.10

Pasaj: Iacov 2:14-26

În lumea în care trăim sunt doar două tipuri de credinţe – vie şi moartă. Anume despre aceasta şi este pasajul de astăzi.

În primul rînd, haideţi să vedem:

  1. Ce este credinţa?
  2. Ce face credinţa?
  3. Ce fel de viaţă produce credinţa?

1. Ce este credinţa?

Credinţa este încrederea în ceva sau cineva.

Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

Evrei 11:1

În cazul dat noi ne încredem, sau ne punem credinţa în Dumnezeu, în Fiul Său – Isus – ne încredem în faptul că:

(a) El există,

(b) El ştie ce este mai bine pentru noi şi

(c) acceptăm mîntuirea Lui şi voia Lui în viaţa noastră.

2. Ce face credinţa?

Formează fundamentul gîndirii şi comportamentului nostru.

Credinţa ne face să privim lumea din jur prin prizma conceptului că totul se bazează în primul rînd în lucrurile care nu se văd – Dumnezeu.  Ceea ce se vede este tratat şi interpretat prin credinţa noastră în Dumnezeu.

3. Ce fel de viaţă produce credinţa?

Credinţa produce o viaţă ACTIVĂ. Produce un stil de viaţă activ, dezvoltă şi creşte caracterul omului, ne dă o atitudine pozitivă faţă de poruncile şi voia lui Dumnezeu.  Noi dorim să facem ceea ce este plăcut lui Dumnezeu – căutăm să cunoaştem voia Lui şi dorim ca Împărăţia Lui să se răspîndeasă şi să influenţeze lumea în care trăim, azi şi în fiecare zi . . . atunci cînd suntem în public sau cînd nimeni nu ne vede – 24ore/365zile.

Şapte lucruri despre credinţă:

1. Credinţa falsă nu aduce mîntuire.

V14 Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?

Despre ce vorbeşte aici Iacov? Intră în contradicţie oare cu învăţătura apostolului Pavel, care spune că pentru a fi mîntuit e destul să crezi?

Gal 2:

16.Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.

20. Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

21. Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.

Suntem mîntuiţi, salvaţi de păcat – salvaţi de iad – doar prin harul lui Dumnezeu, nu prin fapte ca să nu se laude nimeni.

Ce spunea Iacov despre această justificare:

Iacov 1:17 orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.

18. El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui

Dar ceva s-a întîmplat cînd am fost salvaţi, poate nu am văzut direct aceasta dar s-au schimbat foarte multe lucruri într-un singur moment.

Efeseni 2:8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

9. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

10. Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Ce s-a întîmplat cu noi în momentul în care am crezut?

  1. Am primit viaţa veşnică în dar – destinul veşnic schimbat
  2. Am primit un nou statut statul de copii ai lui Dumnezeu, care sunt iubiţi, acceptaţi şi protejaţi de Dumnezeu.
  3. Am primit Duhul Sfînt – Călăuzitor, mîngîietor, şi cel care direcţionează şi dă putere în viaţa de credinţă. E ca şi cum ai avea un automobil şi ai fi rătăcit într-o pădure, şi la un moment dat vine cineva care ştie pădurea, ştie locul unde trebuie să ajungi, ştie peste ce obstacole vei da, şi ştie cum să te încurajeze să treci peste ele.
  4. Am primit daruri spirituale – darurile spirituale sunt abilităţi spirituale ce le primim în momentul mîntuirii, sunt nişte insrumente prin intermediul căruia Dumnezeu vrea să-i slujim pe ceilalţi. Daruri spirituale ca învăţarea, încurajarea, slujirea…

Darurile spirituale sunt ceea ce Dumnezeu ne-a dat ca să slujim pe alţii. Însă noi le punem în aplicare. Cum? Prin credinţă.

În credinţa care o avem se conţin aceste fapte bune pe care Dumnezeu deja le-a pus ca să le facem.

Ce a spus Iacov? El a pus o întrebare retorică.

… ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?

Răspunsul subînţeles la această întrebare este – „nu”.

Nu suntem mîntuiţi prin fapte, suntem mîntuiţi doar prin credinţă, dar credinţa adevărată produce o schimbare în atitudine, gîndire şi fapte, are un rezultat vizibil. Dacă acest rezultat nu e vizibil, atunci întrebarea care apare este – „ai o credinţă adevărată sau falsă?”

Ilustraţie: Este uşor să crezi că mîntuirea este staţia de autobuz unde ajungi şi simplu stai să aştepţi restul vieţii transportul spre cer.  Noi nu suntem chemaţi să stăm la staţie (în biserică) să pierdem timpul.  Viaţa creştină este călătoria spre cer, nu doar staţia unde aştepţi.  Este un drum unde uneori se disumflă roţile, trebuie de schimbat uleiul la motor, mai torni benzina din cînd în cînd, asculţi diferite melodii la radiou, etc.  Dacă doar stai la staţie, nu te aştepta la mari schimbări în panorama pe care o vezi la nivel spiritual.

2. Credinţa adevărată se manifestă prin fapte.

Iacov dă un exemplu:

15 Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele,

16 şi unul dintre voi le zice: “Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?

Este un exemplu concret din viaţa cotidiană – în care cine e în nevoie, şi ceea ce faci – dai ceva care nu aduce nici o împlinire a acestei nevoi, doar vorbe. În realitate acele cuvinte nu au nici o valoare, sunt seci.

3. Credinţa fără fapte este moartă.

Mai jos Iacov spune ca o comparaţie a exemplului:

17 Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.

Credinţa fără fapte e moartă, fără folos la fel cum este ajutarea cuiva cu vorbe în timp ce el are nevoie de un ajutor fizic(material).

4. Credinţa fără fapte nu poate fi arătată.

Pentru a explica mai bine legătura dintre credinţă şi fapte, Iacov prezintă un fel de diolog cu un interlocutor imaginar. Acest interlocutor ar spune:

18 Dar va zice cineva: “Tu ai credinţa, şi eu am faptele.”

Un fel de creştinizm separat – unul al faptelor şi altul al credinţei.

Iacov provoacă pe acest personaj imaginar spunînd:

“Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.”

Credinţa fără fapte nu este eficientă nici în mărturisire, evanghelizare, în influenţa în împărăţia lui Dumnezeu.

5. Credinţa fără fapte se egalează cu credinţa dracilor… nimic mai mult.

19 Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!

20 Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?

În ce constă credinţa aceasta?

Ei cunosc foarte bine că există un singur Dumnezeu adevărat, şi tremură cînd se gîndesc la asta. Dar este o credinţă pur intelectuală, o credinţă care nu dă naştere la acţiune. Credinţa adevărata e credinţa în care asculţi de Dumnezeu. Demonii nu au ascultat de Dumnezeu, de aceea şi sunt demoni.

A crede că Dumnezeu există şi a te încrede în El sunt lucruri diferite.

Întîlnesc persoane pe care le întreb – dar tu cum stai cu Dumnezeu, crezi în El, te mai îndoieşti în această privinţă? Aud răspuns: „Cred, dar pentru mine”. E o credinţă falsă.

6. Credinţa fără fapte nu ajunge la desăvîrşire.

Două exemple mai aduce Iacov – Avraam şi Rahab

21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?

22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.

Credinţa fără fapte este o credinţa ca şi un lucru pe jumate făcut.

7. Credinţa fără fapte nu aduce neprihănire.

23 Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: “Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit “prietenul lui Dumnezeu.”

24 Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.

În ce consta fapta lui Avraam? În credinţa pe care o avea în Dumnezeu, că El va avea grijă să-şi îndeplinească promisiunea faţă de Avraam. Avraam şi soţia lui Sara, nu puteau să aibă copii. Şi Dumnezeu i-a promis lui Avraam că din el va ieşi un popor mare. Avraam l-a crezut pe Dumnezeu, şi acum cînd Dumnezeu ia testat credinţa lui, cerîndu-i să-l aducă pe Isac ca jertfă, el credea că chiar dacă Dumnezeu cere aşa ceva, El va avea grijă să-şi îndeplinească promisiunea, el credea că chiar dacă fiul său ar muri, Dumnezeu îl va învia înapoi.

Evrei 11:17   Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, cînd a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!

11:18   El căruia i se spusese: În Isaac vei avea o sămînţă care-ţi va purta numele!

11:19   Căci se gîndea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.

Un al doilea exemplu este Rahav:

25 Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?

În ce a constat fapta ei? Ea credea că Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul adevărat, de aceea tot ce trebuie de făcut e să te predai în faţa Lui.

În primul rînd vreau să mai explic odată: faptele fără credinţă sunt echivalete cu zero pentru veşnicie. A te baza pe fapte bune pentru a ajunge în cer e ca şi cum ai înmulţi un număr de 10000(de fapte bune) la zero, tot zero primeşti. Pentru a ajunge în cer e nevoie de credinţă în ceea ce a făcut Isus. E nevoie să accepţi darul gratis pe care îl dă Dumnezeu.

Cum să vezi dacă ai o credinţă adevărată? Priveşte la fapte şi atitudini. Dacă nu vezi nimic atunci întrebarea care ar trebuie să apară e: „Cred eu cu adevărat?”

Faptele nu ne îndreptăţesc în faţa lui Dumnezeu, ne îndreptăţeşte credinţa. Dar credinţa adevărată dă naştere la fapte.

Ce fel de fapte?

  • Faptele ce sunt pe placul lui Dumnezeu.
  • Fapte ce sunt centrate pe Hristos.
  • Fapte ce sunt în acord cu Cuvîntul lui Dumnezeu.

Chemarea la acţiune:

Acţiune în relaţia cu Dumnezeu:

–         ascultarea de Dumnezeu; ceea ce deosebeşte o credinţă moartă de una vie faţă de Dumnezeu este ascultarea.

–         Mărturisirea; dacă crezi că Dumnezeu e cel care iartă orice păcat, atunci primul la care vei alerga după ce ai greşit va fi Dumnezeu.

–         Rugăciunea, studierea Bibliei;

–         Închinarea;

–         Sacrificiul personal;

De ce sunt importante aceste lucruri? deoarece prin ele slăvim pe Dumnezeu, arătăm că de fapt El e mai important decît restul lucrurilor din viaţa noastră; e mai important decît televizorul, e mai important decît interentul, e mai importantg decît alte plăceri. Dumnezeu merită închinarea noastră, merită sacrificiul nostru.

Dumnezeu apreciază ceea ce facem pentru El. Dacă crezi că Dumnezeu e mai important decît toate celelalte vei acţiona în mod corespunzător.

Exemplul lui Avraam – el a crezut promisiunea lui Dumnezeu, şi el a acceptat să sacrifice ceea ce avea cel mai scump din cauza că El iubea mai mult pe Dumnezeu, mai chiar şi decî pe fiul său Isaac.

Rahav a mers la risc pentru Dumnezeu, din cauza că ştia şi credea că Dumnezeu e cel mai puternic, chiar atotputernic, şi ea a ales să fie de partea lui Dumnezeu. A ales să procedeze corect din punctul de vedere a lui Dumnezeu.

Acţiune în relaţia cu oamenii:

–        Mila şi grija faţă de alţii;

–         Slujirea conform darului spiritual; odată ce am crezut, avem cel puţin un dar spiritual. Dacă nu-l folosim biserica suferă. Oamenii se simt descurajaţi de multe ori, posibil din cauza că cineva cu darul încurajării nu-şi foloseşte darul. Oamenii simt foame spirituală, poate din cauza că cineva cu darul învăţării  nu-şi foloseşte darul.

–         Sinceritatea; sinceritatea nu e o acţiune în sine, este însă o atitudine care duce la ruperea barierelor între oameni, duce la rezolvarea conflictelor, dezvoltarea relaţiilor, eliberarea de resentimente în cele din urmă.

–         Smerenia – smerenia este o calitate destul de importantă pentru unitate. Nu poate exista unitate acolo unde este mîndrie. Dumnezeu se împotriveşte celor mîndri, oamenii se împotrivesc celor mîndri, cei mîndri în cele din urmă se împotrivesc cel mai mul altor persoane mîndre. Şi se primeşte o atmosferă în care toţi se simt respinşi, şi nimeni nu se simte nici ascultat nici acceptat. Biserica începe să fie unită cînd începem să lăsăm cîte ceva de la noi, pentru alţii.

–         Ajutorarea şi jertfirea – exemplul care l-a dat Iacov, cineva are nevoie de ajutor material sau financiar, şi pentru a evita cumva acea persoană spui – Domnul să aibă grijă de tine. Nu credinţa care acţionează te va împinge la acţiune. Vei vrea să ajuţi nu din cauza că te simţi olbigat, ci din cauza că vei vedea nevoia.

–         Comunicare – de multe ori oamenii au nevoie pur şi simplu să fie ascultaţi, înţeleşi, să audă un sfat bun, să dea un sfat bun. Comunicarea este tot o faptă care reese din credinţă. Satan urăşte comunicare, din cauza că prin comunicare scoţi adevărul la suprafaţă, ridici pe cineva, corectezi pe altcineva. Esenţa relaţiilor este comunicare. Ceea ce satan încearcă să facă e să rupă comunicarea, şi apoi să arunce diferite ispite de a bîrfi pe la spate, de a critica, de a da vina pe alţii.

Acţiune în relaţia cu tine însuţi:

–        Grija de sănătatea emoţională, fizică şi spirituală; a dat Dumnezeu un principiu bun, principiul sabatului. Un timp în care să te recuperezi emoţional, spiritual şi fizic, şi noi ne avîntăm în multă activitate zilnică, încît nu mai reuşim să ne recuperăm. Dumnezeu spune că trupurile noastre sunt temple a Duhului Sfînt care merită îngijite ca pentru Dumnezeu. E ceea cu ce noi slujim în cele din urmă.

–         Autodisciplina – înfrînarea de la anumite lucruri este un rod a Duhului Sfînt, putem să spunem un rod al credinţei.

Dacă ai citit acest mesaj şi faci parte din categoria ce are şi credinţă şi fapte – faci oare aceste fapte pentru a-L slăvi pe Dumnezeu sau pe tine? Să căutăm să punem crediţa noastră în acţiune nu pentru ca să primim lauda celor din jur.

–      Dacă eşti credincios – stai la staţie sau eşti în călătorie? Ce crezi tu şi ce spun oamenii din jurul tău despre credința ta.  Credinţa ta în Dunezeu (ev. 11:1) este baza a ceea ce faci tu şi crezi tu despre restul lumii şi vieţii?  Este cineva în jurul tău care are nevoie de ajutor, de încurajare?  Te provoc să cauţi să pui în acţiune această credință.

–        Dacă încă nu te-ai decis cu să accepţi pe Isus ca mîntuitor a vieţii tale. Atunci te provoc să faci un pas de credinţă spre El. Pentru a te împăca cu Dumnezeu ai nevoie de un singur lucru, sacrificiul făcut de Isus pentru tine, şi pentru orice alt om. Isus partea Lui deja a făcut-o dar mai rămîne partea ta, să accepţi ceea ce Isus îţi oferă.

Concluzie: Credinţa vie întotdeauna împinge la acţiune.

Surse pentru studiu adăugător:

Posted on 21 July 2010, in Predici and tagged . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: