Luarea deciziilor.

26 September 2010

Autor: Jim Penberthy

A lua decizii şi a le aduce la îndeplinire sunt două lucruri cu totul diferite.

Dumnezeu ne-a creat să luam decizii.

Două, cele mai importante decizii pe care oricine le poate lua sunt

În primul rînd – să-L accepţi pe Isus ca Salvator, să răspunzi la Darul Lui de a avea viaţă veşnică.

Fapte 4:12

În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”

Psalmul 146:3 spune,

Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor(salvare).

În al doilea rind – la începutul fiecărei zi, noi avem nevoie să luăm o altă decizie şi aceasta este decizia de a-L urma pe Isus, de a ne duce crucea zilnic, şi să-L facem pe Isus nu numai Salvatorul nostru dar şi Domnul vieţilor noastre.

Mulţi creştini din Biserica universală L-au acceptat pe Isus ca Salvator dar în viaţa lor zilnică nu-L au pe Isus ca Domn. Credinţa lor este ca o adăugare la agendele şi planurile pe care le au. Noi trebuie să facem credinţa noastră în Isus centrul vieţilor noastre, urmîndu-L în fiecare zi cu credincioşie pe Domnul Isus.

Fundamentul pentru a urma zilnic pe Isus este să dezvoltăm viaţa noastră devoţională prin:

• Glorificarea Lui – căutînd să fim siguri că totul în viaţa noastră reflectă faptul că Isus este Domnul nostrum, ce privim la televizor, ce spunem, ce facem.

• Rugîndu-ne cu credincioşie – rugîndu-te nu ca şi cum rugăciunea ar fi ultimul capăt de funie de care ai putea să te apuci în timpuri de criză dar rugîndu-te în aşa fel încît să învingem dificultăţile.

• Citind Biblia în fiecare zi – cunoscînd ce Dumnezeu spune în Biblieşi crezind aceasta în aşa fel încît să nu ne depărtăm de la ce Dumnezeu a spus, şi să nu adoptăm un stil de viaţă pe care Biblia îl interzice.

Cele mai multe dispute în bisericile de azi vin din cauza că oamenii nu ştiu ce Biblia spune, din cauza că nu au citit-o regulat şi deci nu au crezut ce ea de fapt spune.

Cu cît mai mult oamenii îmbătrînesc, cu atît mai mult (dacă ei l-au slăvit pe Domnul, au avut o viaţă de rugăciune şi au citit Biblia) devin mai credincioşi Cuvîntului lui Dumnezeu şi lui Dumnezeu însuşi. Cu cît mai bătrîni se fac, cu atît mai mult se încred ca nişte copii în Tatăl ceresc.

Dacă ar fi să reţineţi un singur verset din acest mesaj atunci reţineţi-l pe acesta:

Proverbe 3:5

Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!

Vă rugăm să reţineţi că acest material poate fi folosit gratuit şi în orice formă
Fie ca Domnul să binecuvânteze pe toţi cei care-l citesc şi citesc Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.
Penberthy Jim.

Cum să-ţi manifeşti creştinizmul? Part I

• Data: 19.09.10
• Autor: Cucoş Vitalie

Duminica trecută am fost pentru prima oară la un orfelinat. Am fost la orfelinatul din Străşeni(din clipul de mai sus). Nu prea ştiam cum va trebui să mă port acolo, verişorul meu încă îmi spunea – „avem nevoie de un plan cum să ne ducem aşa pur şi simplu?” Şi eu i-am spus – „cum poţi să faci un plan cînd idee nu ai ce vei face acolo?” Mi s-a spus că sunt copii, şi că atunci cînd mergi la ei, ei vin şi vor să stea în braţele tale.

Atunci cînd am ajuns, copii care erau au venit bucuroşi la noi. Şi pe cei pe care deja îi cunoaşteau, persoanele care deja vizitase acest orfelinat, le-au sărit deodată în braţe, şi la un moment dat a venit un copil, a întins mîinile spre mine, şi l-am luat în braţe. El m-a cuprins strîns. Am fost un pic surprins şi nici nu ştiam ce să fac. Erau copii de 4-5 ani, şi erau aşa de simpli după comportamentul lor. Petrecînd timp cu ei le mai dădeam telefoanele noastre mobile să le mai ţină în mînă şi să se joace cu ele. O fetiţă pe care o ţineam în braţe de vreo 4 ani, a luat un mobil şi la pus la ureche şi a început să vorbească. Se prefăcea că vorbeşte cu mama ei şi spunea – „Alo, mama, vii să ne iei? Vii la noi?” Apoi ne-am apropiat de alţi copii şi fetiţa ceea spune – „da eu am vorbit cu mama pe telefon, şi se uita la mine şi spunea – „aşa că am vorbit, nu-i aşa?”

Pe drum înapoi spre casă un timp nimeni nimic nu vorbeam. Dacă înainte de a ajunge în Străşeni, aproape tot drumul am vorbit, atunci înapoi eram toţi tăceam.

Şi la un moment dat verişorul meu a întrebat – „Cine le va da un viitor acestor copii?”, şi eu i-am răspuns – „Dumnezeu… prin oameni”

Dumnezeu foloseşte de multe ori oamenii săi pentru a arăta milă, grijă, pentru a da speranţă.

Am intitulat mesajul de azi: Cum să-ţi manifeşti creştinismul?

Cel mai bun răspuns la această întrebare îl dă Biblia.

Ce vorbeşte Biblia despre manifestarea creştinismului?

1. Pentru a manifesta creştinismul e nevoie să ai o credinţă autentică.

Evrei 11:6 Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.

Credinţa autentică e o credinţă ce leagă convingerea cu fapta.

2. Credinţa autentică se manifestă prin grija faţă de cei care au nevoie de ea.

Iacov 1:27. Religia curata si neintinata, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor si sa ne pazim neintinati de lume.

Cuvîntul – religie din contextul dat se mai traduce închinare din greacă. A cerceta pe orfani înseamnă a purta de grijă, a împlini o nevoie pe care o au ei.

Cum Dumnezeu se poartă faţă de aceste categorii de persoane?

Psalm 68:5 El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel sfînt.

În Vechiul Testament, atunci cînd poporul Israel a ieşit din Egipt, şi mergeau deja în ţara Canaan. Dumnezeu a început să le transforme gîndirea egipteană pe care o avea poporul evreu prină de idolatrie.

El a poruncit să se facă Cortul Întîlnirii, un loc unde evreii se vor închina lui Dumnezeu. A spus diferite indicaţii despre îmbrăcămine, comportament, igiena personală. Cum să se descurce cînd boli vor da peste ei. Şi a mai fost ceva – foarte mult Dumnezeu le vorbea despre cum să se poarte faţă de orfani, văduve, săraci, oameni în nevoi, străini.

Haideţi să vedem aceasta în Biblie. Iată ce este scris la Deuteronom:

Deuteronom 14:27 Să nu părăseşti pe Levitul care va fi în cetăţile tale, căci n-are nici parte de moşie, nici moştenire cu tine.

14:28   După trei ani, să scoţi toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea, şi s-o pui în cetăţile tale.

14:29   Atunci să vină Levitul, care n-are nici parte, nici moştenire cu tine, străinul, orfanul şi văduva, cari vor fi în cetăţile tale, şi să mănînce şi să se sature, pentrucă Domnul , Dumnezeul tău, să te binecuvinteze în toate lucrările pe cari le vei face cu mînile tale.

Levitul – erau unicul trib din cele 12 la care nu li s-a dat pămînt în ţara Canaan. Ei erau aleşi să slujească lui Dumnezeu la templu şi unica sursă de existenţă era ceea ce oamenii din Israel le dădeau. Israelţii dădeau anumite zeciuieli la templu, din bani, din mîncare. Şi Leviţii se întreţineau din ceea ce dăruiau alţii. Într-un fel ei erau dependenţi de ceilalţi oameni.

Străinul – era persoana ce a emigrat în Israel. Nu cunoştea pe nimeni. Nu a avea nici o rudă care să-l susţină. Era singur într-un fel. Nu avea nimic al lui, din cauza că era străin într-o ţară străină.

Orfanul – cei ce au pierdut părinţii, fie au murit, fie au plecat de la ei. Persoanele care nu doar nu puteau să se întreţină singuri, dar erau lipsiţi şi de grijă emoţională. Erau lipsiţi de persoane care să le îngrijească, să manifeste dragoste faţă de ele.

Văduvele – persoanele care au pierdut ceea ce aveau mai scump, soţul. Soţul era cel ce întreţinea familia. El era îngrijitorul familiei. Şi pierderea lui era o pierdere dublă pentru soţiile lor. Pierderea persoanei care le oferea dragoste şi pierderea persoanei care se îngrijea ca familia să aibă toate cele necesare.

Dumnezeu avea un scop pentru poporul Israel, aşa cum are un scop pentru fiecare creştin. Scopul lui era să se facă cunoscut tuturor popoarelor. Şi Dumnezeu am citit mai sus – El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, vroia să înveţe şi pe poporul Israel să fie ca El, aşa cum vrea să înveţe şi pe orice creştin. De aceea El a spus în mai multe forme şi contexte – Aveţi grijă de cei ce au nevoie de grijă.

Deuteronom 24:17 Să nu te atingi de dreptul străinului şi al orfanului, şi să nu iei zălog haina văduvei.

24:18   Să-ţi aduci aminte că ai fost rob în Egipt, şi că Domnul, Dumnezeul tău, te-a răscumpărat de acolo; de aceea îţi dau aceste porunci ca să le împlineşti.

24:19   Cînd îţi vei secera ogorul, şi vei uita un snop pe cîmp, să nu te întorci să-l iei: să fie al străinului, al orfanului şi al văduvei, pentruca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvinteze în tot lucrul mînilor tale.

Şi mai departe în următoarele versete se spune despre faptul că atunci cînd vor strînge măslinele şi via, la fel să lase orfanului şi văduvei.

Dumnezeu vroia să înveţe poporul Israel mai multe lucruri

–         să nu fie zgîrciţi şi egoişti, ci să fie atenţi şi la nevoile celor în nevoi.

–         Să se încreadă în El atunci cînd dădeau aceste părţi din venitul lor.

–         Dumnezeu vroia să-i binecuvinteze. V19 – Dumnezeu face o promisiune, că va binecuvînta munca atunci cînd te împarţi cu venitul pe care-l primeşti din ea.

Isaia 1:17   Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!

Grija faţă de oamenii în nevoie nu apare din nimic.

3. Grija faţă de oameni vine dintr-o atitudine de compasiune faţă de ei.

E greu să slujeşti pe oameni atunci cînd nu ai compasiune faţă de ei. Compasiunea e acea strună a inimii care e mişcată atunci cînd vede nevoia.

Cea mai bună motivaţie e cea care vine din interior. Atunci cînd din interior simţi durere pentru alţii, atunci nu va fi nevoie de multă convingere din partea altora, nu va fi nevoie de spoturi publicitare, va fi o dorinţă de a întinde o mînă de ajutor de fiecare dată cînd vei vedea nevoia.

4. Atitudinea de compasiune vine dintr-o inimă transformată.

Cînd eram mic priveam la televizor povestea de seară. Odată a fost un fel de teatru televizat despre un păpuşar şi nişte păpuşi. Păpuşarul făcea păpuşi din diferite elemente. Le punea mîini, picioare, cap şi le punea şi o inimă. Odată într-o zi făcea o păpuşă şi cumva a pierdut ochelarii. Nu vedea prea bine şi în loc să pună o inimă unei păpuşi, i-a pus o piatră. Păpuşa dată era foarte arogantă, se purta urît cu celelalte păpuşi, vorbea cu ură, şi îi respingea pe toţi. Păpuşarul a luat-o odată şi nu putea să înţeleagă care e problema. În cele el s-a uitat la inima păpuşii şi a înţeles care era problema reală a acestei păpuşi. Găsise deja ochelarii şi i-a schimbat inima de piatră cu o inimă bună. După acea schimbare, păpuşa s-a schimbat. Se purta cu totul altfel. O inimă transformată e cea care te face sensibil la nevoile altora.

5. Dumnezeu e cel ce transformă cu adevărat o inimă.

Filipeni 2:13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.

Dumnezeu ştie cum să transforme. El permite anumite evenimente ce ating inima. Permite anumite probleme în viaţă cîte odată. Şi poate atunci cînd tu eşti în această problemă nu înţelegi de ce Dumnezeu procedează aşa. Şi Dumnezeu te scoate din această problemă, dar peste un timp vezi pe altcineva care trece prin aceeaşi situaţie. Ştii care va fi persoana care va fi cea mai capabilă să încurajeze în acest moment? TU.

Multe lucruri Dumnezeu nu le va face în locul tău. Dumnezeu te pregăteşte pe tine să le faci, transformîndu-te.

Concluzie:

Dacă vrei să-ţi manifeşti creştinizmul – începe să manifeşti grijă faţă de cei ce au nevoie de ea.