De ce e greu să fii creştin?

10 aprilie 2011

Mesaj: De ce e greu să fii creştin? Partea III a seriei de predici – “În criză”

Trăim crize emoţionale, relaţionale, de serviciu…

O criză care o trăieşte aproape orice creştin e criza vieţii de credinţă…

  • De ce e greu să trăieşti viaţa de credinţă?
  • Ce are de spus Dumnezeu la acest capitol?

Atunci cînd ajugem în crize, de multe ori ajungem din greşelile proprii, şi înţelegem că ar fi bine să facem o schimbare, înţelegem că ar fi bine să trăim o viaţă mai creştină, însă apare o piedică – o viaţă adevărată de credinţă e greu de trăit. Mulţi spun că în general e imposibil.

Aş împărţi această întrebare în două:

  1. De ce e greu să devii creştin?
  2. De ce e greu să trăieşti viaţa de credinţă?

Voi începe cu prima:

De ce e greu să devii creştin?

Răspunsul este simplu – alte credinţe!

Haideţi împreună să ne întoarcem în mintea noastră la timpul cînd încă nu eram creştini, nu eram împăcaţi cu Dumnezeu. Dar nu eram departe de Dumnezeu, tot odată nu eram decişi să ne încredem în El. Vreau să întreb: care erau cauzele care te ţineau să nu accepţi pe Isus?

Ce este Evanghelia?

–          Dumnezeu a creat omul, omul a păcătuit, şi Dumnezeu trebuia să-l pedepsească pentru păcatul lui, dar Hristos a plătit în locul omului ca omul să fie salvat.

–          Şi omul ajunge să dorească să fie salvat atunci cînd înţelege că este păcătos.

Ceea ce îi opreşte pe cei mai mulţi să devină creştini este că nu cred într-adevăr că sunt păcătoşi.

  • Dacă nu te simţi păcătos, nu simţi nevoia de iertare.
  • Altă credinţă este că – poţi prin fapte bune să cîştigi favoarea lui Dumnezeu. Şi toate religiile lumii asta şi încearcă să promoveze – fă multe fapte bune, ca în cele din urmă cînd vor fi cîntărite în raport cu cele rele să fie mai multe. Nu e rău să faci fapte bune, dar ele nici odată nu vor fi sufieciente ca să te aducă în rai.
  • Altă credinţă – lumea oferă bucurie şi plăcere, creştinizmul oferă tristeţe şi ruşine. Cu toate că realitatea e inversă.

Mulţi oameni care ştiu ce înseamnă credinţă, rai, iad salvare – nu aleg aceasta din cauza că lumea e mai ademenitoare decît creştinizmul. Eu aşa eram – vroiam mai întîi să mă distrez bine în lume şi apoi să mă întorc la credinţă.

Lumea poate şi ar fi mai frumoasă decît creştinismul, dar nu şi mai frumoasă decît Dumnezeu.

O problemă a bisericilor creştine este că prea mult îl limităm pe Dumnezeu şi prea multe tradiţii şi reguli ne punem, aşa încît ajungem să urmăm regulile, nu pe Dumnezeu, desigur că nu vom fi prea atractivi.

  • Altă credinţă este că – întotdeauna mai ai timp.

Era o compoziţie teatrală în care era reprezentată lumea spirituală. Era satan şi diferiţi slujitori ai lui. Era dragostea de bani, religia şi mai erau şi alţi slujitori care dădeau idei, cum să-i facă pe oameni să nu-L accepte pe Dumnezeu. Ideile la nimeni nu mergeau. Şi iată că un alt slujitor a propus aşa o idee – „Noi îi vom lăsa să cunoască adevărul, că Isus este Salvatorul de păcat, că este important să te decizi pentru el, dar îi vom mai spune că va lua această decizie mîine”. Mîine care niciodată nu va ajunge.

Un moment de criză te ajută să înţelegi că fără Dumnezeu totul e deşertăciune, şi pierdere de timp. Înţelegi cît ai păcat de care nu poţi scăpa. Înţelegi că raiul e real şi iadul tot. Înţelegi că ai un gol în inimă şi că numai Dumnezeu îl poate umple. Înţelegi că dacă mai amîni această decizie, atunci s-ar putea să fie prea tîrziu.

Şi momentul credinţei… Accepţi!!! Te umpli de bucurie, capeţi o pace pe care nu ai avut-o pînă atunci.

A doua zi mergi cu dispoziţie şi o bucurie nespusă la şcoală. Începi să spui şi la alţii că ai devenit creştin, unii te mai iau în rîs dar nu prea contează pentru tine.

Începi să mergi la biserică, citeşti Biblia, te rogi, te întîlneşi cu creştini pentru a face studiu Biblic, te implici în diferite activităţi a bisericii. Mergi chiar să spui şi la alţii despre salvarea ce o oferă Dumnezeu.

Şi la un moment dat în viaţa de credinţă – te trezeşti că focul cela care era, undeva dispare.

  • Te trezeşti că faci aceleaşi păcate ca mai înainte,
  • ai aceleaşi îngrijorări te apasă,
  • ai aceleaşi deprinderi nesănătoase,
  • te trezeşti că bîrfeşti pe alţi creştini împreună cu alţi creştini,
  • eşti ispitit de diferite pofte la fel ca mai înainte.
  • Ştii pe de rost versetul – iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi, însă dragoste pentru alţii nu prea este.

În inima ta ai vrea să fii mai ascultător de Dumnezeu, mai exemplar, mai iubitor de oameni, mai responsabil, însă ceva te împiedică.

Povestea cu vestea bună şi vestea rea:

Vestea bună: Un om se suie pe acoperiş să-l vopsească,

Vestea rea: Omul cade de pe acoperiş,

Vestea bună: Jos era o căpiţă cu fîn,

Vestea rea: În căpiţă era o coasă,

Vestea bună: Omul nu a căzut pe coasă,

Vestea rea: Nici pe căpiţă.

Vestea bună pentru viaţa noastră este că Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa, şi ne-a creat pentru a fi împreună cu El.

Vestea rea – Omul a păcătuit, şi s-a depărtat de Dumnezeu. Şi pentru păcatul său trebuia să moară.

Vestea bună – Dumnezeu a trimis un Salvator, pe Isus, să moară în locul omului pentru păcat.

Vestea rea – Mulţi au respins şi vor respinge salvarea,

Vestea bună – Mulţi au acceptat şi vor accepta salvarea,

Vestea rea – cu toate că mulţi au acceptat salvarea, ajung la un moment dat să nu mai trăiască bucuria acestei salvări.

Ce ne încurcă de fapt să ne bucurăm de salvare şi de Salvator?

Ce ne împiedică să trăim o viaţă de credinţă adevărată?

Răspunsul e simplu: Alte credinţe!

Pe cît de simplu, pe atît de complicat. Noi nu prea ne dăm seama, dar noi avem aceste alte credinţe.

  • Continuăm să credem că pentru a ne înălţa pe noi înşine în ochii altora, ar trebui să-i coborîm pe alţii – de aceea ajungem să bîrfim.
  • Continuăm să credem că toată fericirea o vom avea de la o persoană, nu contează ce valori va avea – de aceea ajungem să ne angajăm în diferite relaţii cu persoane nepotrivite.
  • Continuăm să credem că Dumnezeu nu ne va ajuta, de aceea în momentele de decizie alegem să procedem corupt bazîndu-ne pe ce dictează lumea din jur – fie e vorba de mită, copiat, minciună sau altceva.
  • Credem că imaginea noastră e mult mai importantă decît relaţia noastră cu Dumnezeu, de aceea ajungem să purtăm măşti, să mergem la compromisuri de dragul imaginii, să fim falşi cu alte cuvinte.
  • Noi ştim că Dumnezeu e mai important – dar nu întotdeauna credem.
  • De multe ori noi nu credem că un anumit păcat e într-adevăr păcat.
    • De exemplu – beţia e păcat – şi Biblia o spune foarte clar. Uneori însă cumva creştinii încearcă să ocolească asta – „Isus doar tot a băut vin, Isus a schimbat apa în vin la nunta din Cana”.
    • Pornografia e păcat – e o formă de idolatrie. Şi am auzit aşa argumente – „Păi eu mă uit şi nu mă afectează cu nimic”.
  • Urîm oamenii din jur – din cauza că ne credem mai buni ca ei.
  • Nu iubim din cauza că ne iubim pe noi mai mult decît pe alţii şi ne simţim mult mai importanţi decît alţii.
  • Invidiem din cauza că noi credem că merităm să avem ceea ce are acea persoană.

Acest set de credinţe se mai numeşte fire păcătoasă. Atunci cînd am devenit creştini ea n-a dispărut, şi cu timpul mai bună nu se face. Firea păcătoasă nu se schimbă, oricît de mult n-ai încerca s-o îmblînzeşti.

De multe ori ne identificăm cu ea, crezînd că asta e tot ce noi reprezentăm, însă nu e chiar aşa. Odată ce mai este această frustrare, mustrare de conştiinţă, frică de Dumnezeu, dorinţă de a face cumva altfel, înseamnă că mai este ceva în noi care e cu totul altfel – Biblia numeşte acest altceva – Omul cel nou. Biblia spune că ceva în noi era mort înainte ca să credem în Dumnezeu, acest ceva era duhul nostru. Atunci cînd am crezut, Dumnezeu a înviat acest Duh prin Isus Hristos. Însă cu toate că Duhul a înviat firea nu a dispărut.

Deoarce nu dispare – ajungem la această luptă spirituală, dintre fire şi Duh.

O luptă despre care vorbeşte şi Pavel la adresa lui personală în Romani 7

Romani 7:

14Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.

15 Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.

16 Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.

17 Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

18 Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.

19 Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!

20 Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

21 Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.

22 Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu;

23 dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.

24 O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?…

O reprezentare grafică a acestei lupte interioare:

Toţi creştinii au această luptă – şi toţi ajung la un punct de criză în care recunosc – „Viaţa de credinţă e imposibil de trăit”, vreau s-o trăiesc, dar nu pot.

  • Unii se întorc de la Dumnezeu din cauza aceasta,
  • Alţii aleg să trăiască o viaţă superficială, dar mai departe fără putere, mai departe cu frustrări, şi nemulţumiri, şi
  • Mai sunt creştinii care înţeleg ceea ce a înţeles şi Pavel, şi anume Harul.

Romani 7:25Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.

Harul constă în ceea ce a făcut Hristos pentru noi nu ceea ce noi putem să facem.

Creştinul trăieşte prin puterea care i-o dă Dumnezeu prin Har.

Romani 8:

1. Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

2 În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.

3 Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,

4 pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

5 În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.

6 Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.

Mereu vor fi anumite îndemnuri în mintea noastră – ce să crezi, cum să procedezi.

Unele ne vor direcţiona la Isus, ne vor motiva să recunoaştem că nu avem putere, că păcătuim, că avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Alte îndemnuri vor fi contrar opuse. Alte îndemnuri vor fi de a păcătui, de a căuta slavă omenească, de a amăgi, de a încerca cu forţele proprii să cîştigăm favoarea lui Dumnezeu.

Omul este o fiinţă liberă să decidă – de aceea în aşa momente avem de luat o decizie. Şi fiecare decizie are o consecinţă.

Un adevăr este că noi nu mai datorăm nimic firii pămînteşti – spune Pavel în acelaşi capitol, cîteva versete mai jos. Noi nu suntem obligaţi să păcătuim, nu suntem obligaţi să credem greşit.

Romani 8:

12 Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.

13 Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.

14 Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.

15 Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: “Ava! adică: Tată!”

Pe o navă maritimă era un căpitan rău care mereu striga şi înjura pe supuşii săi. Însă odată din cauza acestui comportament al lui el a fost demisionat. Deoarce demisionarea a avut loc atunci cînd încă nu au ajuns la ţărm, ele mai era pe corabie. Şi plimbindu-se pe punte s-a apropiat de un marinar şi a început să strige la el, îl punea să ia căldarea şi să începe să spele puntea, şi-i mai dădea şi alte însărcinări. Marinarul din frică a început să execute ordinile, dar nu era obligat. Acest căpitan nu mai era căpitanul lui, nu mai avea nici o autoritate asupra lui.

Care sunt îndemnurile firii păînteşti care le mai întîlneşti în viaţa ta?

Care sunt acele credinţe vechi care încă nu au dispărut din gîndirea ta?

Mintea noastră are nevoie de înoire, şi înoirea este trecerea de la aceste credinţe vechi şi greşite la adevărata credinţă în Dumnezeu.

Romani 12:2 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.

Pentru a trăi viaţa de credinţă avem nevoie de o minte înoită

E nevoie de făcut o evaluare vieţii:

  • Evaluare corectă a vieţii te ajută să înţelegi unde eşti.
  • O decizie corectă după această evaluare, te ajută să te mişti în direcţia corectă.
  • Evaluarea corectă de obicei ar trebui să aducă la înţelegerea faptului că viaţa de credinţă e imposibil să o trăieşti cu forţele proprii.
  • Decizia corectă va fi – să vii la Isus la fel cum ai venit în momentul cînd l-ai acceptat în viaţa ta ca Mîntuitor şi Domn, şi să recunoşti că ai nevoie de ajutorul Lui.

Trebuie să recunoaştem că avem nevoie de ajutor, a nu recunoaşte nevoia de ajtuor înseamnă a mai face un pas greşit, un pas în jos.

Pentru a trăi viaţa de credinţă avem nevoie putere de la Isus, nu din altă parte.

Ioan 15:4

Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine.

Nu ştiu unde te afli în călătoria spirituală doar vreau să spun că – fără Isus nu vei putea să o trăieşti.

Ia azi o decizie pentru Isus, dacă încă nu eşti împăcat cu Dumnezeu, şi înţelegi că fără El nimic nu are rost, atunci vreau să te provoc să te decizi pentru El, fă un pas de a accepta salvarea de păcat, de iad, pe care El o oferă.

Dacă deja eşti creştin, poate de mult timp, dar ai ajuns la un moment cînd înţelegi că nu mai poţi trăi viaţa de credinţă, atunci vreau să te îndemn să faci un pas spre Isus şi să-i spui de această problemă, posibil că prin situaţiile ce ai trecut Dumnezeu anume asta şi a vrut să te ajute să înţelegi, că fără El, nu poţi face nimic. Predă viaţa ta Lui.

Isus a spus:

Matei 11

28 Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.

29 Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

30 Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”


Alte predici din această serie:

  1. Beneficiul crizelor;
  2. Medicamentul lui Dumnezeu pentru depresie.

Posted on 8 April 2011, in Predici. Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: