Foloasele mele şi foloasele altora…

Predica: “Foloasele mele şi foloasele altora”

Data: 29 mai 2011

Autor: Vitalie Cucoş

Sunt zile în viaţa noastră cînd dimineaţa cedezi locul cuiva în transport, la amiază ajuţi un coleg de serviciu, seara te întîlneşti cu cineva pentru a susţine şi a încuraja. Faci toate acestea din cauza că îţi pasă de acei oameni pe care îi ajuţi.

Sunt însă şi alte zile cînd parcă toţi cu ceva îţi sunt datori, atunci cînd eşti invidios pe cei ce au un succes mai bun ca tine, cei care au un dar spiritual pe care ai fi vrut să-l ai tu, sau popularitate mai multă ca a ta.

Sunt zile de duminică în care venim la biserică, şi nu ne pasă deloc ce se întîmplă în viaţa celui de alături, sunt zile în care atit de mult ne-am luat cu problemele noastre şi nevoile noastre, că nu mai vedem pe nimeni altcineva.

Dacă ar fi să concluzionăm această stare într-un cuvînt atunci acest cuvînt ar fi – EGOISM!

Din fire noi toţi suntem egoişti. Şi din fire întotdeauna vrem ca totul să se facă pentru noi, totul să fie orientat spre noi, şi orice lucru să fie spre folosul nostru. Din cauza aceasta noi fie manipulăm, fie purtăm măşti, fie suntem indiferenţi de toţi ceilalţi din jur.

A te gîndi numai la tine – este o valoare lumească. Lumea dictează – „Fă totul în aşa fel ca ţie să-ţ fie bine”, „Caută-ţi mai întîi binele tău”, „Dacă-ţi aduce plăcere ceva, fă asta”. În să nu acestea sunt şi valorile lui Dumnezeu. De multe ori creştinii în biserică concurează între ei, fie la spiritualitate, fie încercînd să arate cine arată mai bine în ochii celorlalţi. Însă nu acestea sunt valorile lui Dumnezeu.

Valorile lumeşti în majoritatea cazurilor sunt exact contrare valorilor lui Dumnezeu.

  • Dumnezeu spune “iubeşte” – lumea spune – “urăşte”.
  • Dumnezeu spune “fii sincer” – lumea spune – „dacă te ajută să ieşi din încurcătură – amăgeşte”
  • Dumnezeu spune “ai grijă de alţii” – lumea spune – „gîndeşte-te numai la tine”.

Noi suntem copiii lui Dumnezeu, nu mai suntem copiii lumii. Nu mai trebuie să trăim după valorile lumii, ele ne distrug pe noi, şi distrug şi biserica.

Ce totuşi uneşte o biserică? Iată ce spune Biblia la Filipeni:

Filipeni 2:

1Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare,

2faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.

Lucruri care aduc unitate într-o biserică:

  • Îndemnare în Hristos – sfătuire, motivare
  • Mîngîiere în dragoste – susţinere, încurajare
  • Legătură a Duhului – o comuniune apropiată cu Duhul Sfînt
  • Milostivire şi îndurare – grijă faţă de alţii

Pe lîngă lucruri care aduc unitate sunt şi lucruri care pot şi să dezbine relaţiile între creştini

Filipeni 2:3 Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. 

A face lucrurile cu intenţia

  • de a fi mai popular, sau
  • de a fi mai bine văzut de alţii, sau
  • a arăta mai bine decît ceilalţi vine din slava deşartă pe care ne-o dorim.

Atunci cînd motivaţia noastră este slava deşartă – atunci rezultatul va fi invidia, egoismul, bîrfa, ura faţă de ceilalţi, critica la adresa celorlalţi. Noi bîrfim şi criticăm de multe ori pe ceilalţi cu scopul de a ne ridica imaginea noastră înjosind pe ceilalţi.

Mîndria merge înainte căderii, spune Biblia.

Viaţa e mult mai frumoasă cînd te smereşti. Smerenia în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor este o virtute, o calitate la care trebuie să tindă orice creştin. Oamenii mîndri de obicei sunt respingători. Într-un mediu unde sunt oameni mîndri se simte o atmosferă încordată, în care ţi-i frică cumva să te deschizi sau să faci ceva în plus, te simţi parcă apăsat de atitudinea aceasta de mîndrie. Oamenii smeriţi de obicei atrag la ei oamenii, şi într-un mediu unde oamenii sunt smeriţi te simţi mult mai bine să fii aşa cum eşti, să nu încerci să pari cineva.

Smerenia te ajută să priveşti pe alţii mai presus decît tine însuţi. Antidotul pentru egoism este să priveşti pe alţii mai presus decît tine. Cum practic să pui pe alţii mai presus decît tine? Gîndindu-te mai mult la foloasele lor decît la ale tale.

Filipeni 2:4 Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. 

Indiferenţa unul faţă de altul e un rezultat al concentrării excesive numai la nevoile noastre, problemele noastre, îngrijorările noastre. Însă în jurul nostru mai sunt oameni care au nevoie de grijă, acceptare, atenţie.

Nu vom avea nici unitate, nici creştere ca biserică atîta timp cît fiecare din noi se va concentra numai la nevoile lui. Atunci cînd fiecare aşteaptă să fie slujit, şi nu slujeşte mai întîi, atunci nimeni nici nu este slujit.

Slujirea mai întîi este o atitudine, pe urmă o acţiune.

Exemplul suprem al grijii pentru foloasele altora, este Isus, despre care şi se vorbeşte mai jos în acest pasaj.

Filipeni 2:

5Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus:

6El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,

7ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.

8La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.

9De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume;

10pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ,

11şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

Isus era Dumnezeu. Însă El a renunţat la drepturile Sale pentru a sluji oamenii, pentru a căuta folosul oamenilor. Lui toţi trebuiau să i se închine, El însă s-a dezbrăcat de drepturile sale pentru a sluji oamenilor. A luat poziţia de rob. Acum, închipuie-ţi că eşti directorul unei companii mari şi foarte prestigioase, şi la un moment dat decizi să dezbraci haina ta, să laşi cravata, să îmbraci o haină de măturător şi să mergi să ajuţi măturătorii de afară.

Isus a acceptat să moară chiar cu cea mai înjositoare moarte pentru binele oamenilor, pentru ca oamenii să poată să fie salvaţi.

Ca rezultat Dumnezeu L-a înălţat foarte mult. Acum în zilele în care trăim, Numele lui Isus este neglijat, este evitat, pentru Numele Lui Isus poţi să fii înjosit, în unele ţări chiar omorît, însă spune Biblia că va veni un timp cînd toţi se vor pleca în genunchi în faţa Lui – unii de bună voie, alţii de nevoie. Toţi cei din rai, toţi cei de pe pămînt, toţi cei din iad – vor pleca genunchii în faţa Lui.

Şi Pavel face aşa o concluzie:

Filipeni 2:12 Astfel dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. 

A fi mîntuit este un privilegiu, dar este şi o responsabilitate. O responsabiltate faţă de Dumnezeu, şi o responsabilitate faţă de cei din jur.

Noi avem toate resursele şi puterea necesară pentru a sluji pe cei din jur, pentru că Dumnezeu ni le dă. Un verset mai jos Pavel spune:

Filipeni 2:13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.

Trei paşi de aplicaţie practică:

1. Uite în jurul tău şi identifică persoanele ce au nevoie de ajutor;

2. Gîndeşte-te ce tu ai putea face pentru ei:

  • Să te rogi,
  • Să încurajezi,
  • Să suni,
  • Să scrii un email,
  • Să petreci timp,
  • Să te împaci,
  • Să ierţi,

3. Fă asta cît mai curînd, nu amîna pe prea mult timp. 

Posted on 29 May 2011, in Predici and tagged . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: